Toata lumea vorbeste despre sinucidere.
Este infiorator sa te gandesti prin ce a trecut sufletul unui astfel de om daca a ales aceasta cale. Intrebarile care se pun sunt nenumarate. Raspunsurile insa… sunt doar la el. Si la Cel De Sus. Iar El sper, din tot sufletul, sa il ierte pentru ce a indraznit sa faca.
Este ciudat sa spun despre o persoana pe care nu am cunoscut-o niciodata ca o sa-mi lipseasca. Dar, ei bine, o fac. Si ii multumesc pentru toate clipele minunate pe care mi le-a dat. M-a facut sa rad de cele mai multe ori dar si sa plang. Mi-a aratat de ce este in stare un tata pentru copiii sai, dar si ca suntem capabili sa trecem prin Iad pentru persoana iubita.
La revedere, domnule Williams. Multumesc frumos pentru tot. Mi-ar fi placut sa ne cunoastem. Iar un vis indraznet ar fi fost sa improvizam o scena impreuna… Dar, nu se mai poate. Sper doar ca toti cei care au tinut la dumneavoastra, direct sau indirect, sa nu va uite si, indiferent de canoanele bisericii, sa se roage pentru dumneavoastra. Adio!
